emailvision.org

Dacă ați auzit vreodată de cazuri ciudate în care victimele răpirii le compătimesc, le place sau chiar justifică acțiunile răpitorului, acesta este un exemplu de sindrom Stokholm. Cu toate acestea, recent definiția sindromului Stokholm este din ce în ce mai largă. Nu acoperă doar cazurile de răpire, ci include și cazuri de violență, cum ar fi violența domestică și violența în întâlniri.

Explorați originile Sindromului Stockholm

Sindromul Stockholm Sindromul Stockholm este un termen care s-a născut de la un criminolog și psihiatru, Nils Bejerot. Bejerot îl folosește ca o explicație pentru reacțiile psihologice pe care le experimentează victimele ostaticilor și violenței.

Numele de Sindrom Stockholm este preluat dintr-un caz de jaf al bancii Sveritges Kreditbank, care a avut loc în 1973 la Stockholm, Suedia. Acest furt a început când o echipă de escroci pe nume Jan-Erik Olsson și Clark Olofsson a intrat în bancă și i-a luat ca ostatici pe cei patru angajați ai băncii prinși înăuntru. Ostaticii sunt închiși într-un seif cu bani ( bolți) timp de 131 de ore sau aproximativ 6 zile.

Rapoartele anchetei poliției arată că, în timp ce erau ținute ostatice, victimele au primit diferite tratamente crude și amenințări cu moartea. Cu toate acestea, atunci când poliția încearcă să negocieze cu cei doi tâlhari, cei patru ostatici îi ajută și oferă sfaturi lui Jan-Erik și Clark să nu renunțe la poliție.

Ei au criticat chiar eforturile poliției și ale guvernului pentru că sunt insensibile la punctele de vedere ale celor doi tâlhari. După ce cei doi tâlhari au fost prinși, cei patru ostatici au refuzat de asemenea să depună mărturie împotriva lui Jan-Erik și Clark în instanță.

În schimb, ostaticii au susținut că tâlharii și-au dat viața înapoi. Ei chiar au spus că le este mai frică de poliție decât de cei doi tâlhari. Nu mai puțin interesant, singura femeie ostatică din jaf și-a mărturisit de fapt dragostea pentru Jan-Erik până s-au logodit.

De atunci, cazuri similare sunt cunoscute și sub numele de sindromul Stockholm.

Sindromul Stockholm este o formă de autoapărare

Sindromul Stockholm sau Sindromul Stokholm este o reacție psihologică caracterizată prin simpatie sau afecțiune care decurge de la victima răpirii față de făptuitor.

Sindromul Stockholm apare ca un mecanism de autoapărare care poate fi făcut conștient sau inconștient de către victimă. Practic, o reacție de autoapărare determină o persoană să manifeste un comportament sau o atitudine care este opusă a ceea ce simte sau ar trebui să facă.

Acest mecanism de autoapărare este realizat numai de către victimă pentru a se proteja de amenințări, evenimente traumatice, conflicte și diverse sentimente negative, cum ar fi stresul, anxietatea, frica, rușinea sau furia.

Victima simpatizează de fapt cu făptuitorul

Atunci când un ostatic răpit sau o victimă a violenței domestice este ținută într-o situație înspăimântătoare, victima se va simți furioasă, rușinată, tristă, speriată și urăște făptuitorul. Cu toate acestea, a suporta povara acestor sentimente pentru o lungă perioadă de timp va face victima epuizată mental.

Ca urmare, victima începe să formeze un mecanism de apărare formând o reacție care este complet opusă a ceea ce se simte de fapt sau ar trebui făcut. Astfel, frica se va transforma în milă, mânia se va transforma în dragoste, iar ura se va transforma în solidaritate.

În plus, unii experți spun că acțiunile ostaticului, cum ar fi hrănirea sau menținerea victimei în viață, sunt de fapt traduse ca o formă de salvare.

Acest lucru se poate întâmpla deoarece victima simte că viața îi este amenințată. În timp ce singura persoană care îl poate salva și accepta este făptuitorul însuși. Fie că este prin mâncarea dată de făptuitor sau doar prin lăsarea victimei să trăiască.

Simptome tipice ale sindromului Stockholm

Sindromul Stockholm este o tulburare. De fapt, experții sunt de acord că această afecțiune este o formă de relații nesănătoase.

La fel ca și problemele de sănătate în general, sindromul Stockholm prezintă semne sau simptome. Cele mai caracteristice semne și simptome ale sindromului Stockholm sunt:

• Generați sentimente pozitive față de răpitor, ostatic sau autorul violenței.
• Dezvoltarea sentimentelor negative față de familie, rude, autorități sau comunitate care încearcă să elibereze sau să salveze victima de făptuitor.
• Arată sprijin și aprobare pentru cuvintele, acțiunile și valorile făptuitorului.
• Există sentimente pozitive care apar sau sunt transmise deschis de către făptuitor față de victimă.
• Victima îl ajută în mod conștient și voluntar pe făptuitor, chiar și să comită o infracțiune.
• Nu doresc să participe sau să fie implicat în eforturile de eliberare sau salvare a victimei de făptuitor.

În unele cazuri, victima poate chiar să simtă un atașament emoțional față de făptuitor. Interacțiunea intensă și comunicarea dintre făptuitor și victima care este de obicei izolată poate face victima să-și vadă asemănarea cu făptuitorul, fie din punct de vedere social, emoțional sau psihologic. Deci, de acolo, victima poate genera compasiune și simpatie pentru făptuitor, chiar și afecțiune.

Eforturi de reabilitare a persoanelor cu sindrom Stockholm

Vestea bună, persoanele cu sindromul Stockholm se pot recupera chiar dacă nu poate fi instantaneu. De obicei, echipa medicală împreună cu un psiholog va recomanda victimei să se supună reabilitarii.

Durata acestei perioade de reabilitare va varia pentru fiecare persoană, deoarece depinde de cât de puternică este relația cu făptuitorul și dacă victima încă comunică cu făptuitorul.

Ca și în majoritatea cazurilor de traumă gravă, trebuie urmată o abordare de susținere și psihoterapie. Acordați atenție și sprijin din partea familiei sau a rudelor cele mai apropiate sunt, de asemenea, foarte necesare. Mai ales dacă victima are complicații precum depresia.

Sprijinul moral din partea persoanelor cele mai apropiate victimei poate face ca procesul de reabilitare să se desfășoare mai optim, astfel încât șansa victimei de a se recupera rapid din acest sindrom este de asemenea mai mare.